O scurta bucata din coborare este foarte abrupta si generatoare de sensatii tari apoi drumul devine din ce in ce mai prost pe masura ce inaintam, panta se reduce si din loc in loc este inlocuita de mici ascensiuni. In scurt timp drumul devine execrabil. Suntem atenti sa nu ne strambam rotile, sa ocolim gropile mari sa sa trecem doar prin cele mici. Acest stres ce se mentine zeci de km si oboseala cauzata de ruperile de ritm (urcus-coboras) ne rapesc bucuria de a fi pe Trans. Suntem nervosi, obositi si presati de timp (mai avem muti kilometrii pana in Pitesti) si nu mai avem chef de poze sau de admirat peisajul; vrem doar sa se termine.
In apropierea barajului aglomeratia este incredibila. Aproape ca nu putem trece. Ne strecuram cu greu, cumparam ceva de mancare, facem o poza si plecam mai departe.
(din cauza trepidatiilor date de drumul prost a trebuit sa-mi scot casca!)
Din nefericire temerile noastre se adeveresc: drumul se mentine la fel de prost pana in Curtea de Arges. Nu suntem foarte obositi si timp mai avem dar stresul cauzat de calitatea drumului ne face sa renuntam. Decidem sa ne oprim in gara orasului si sa asteptam trenul ce ne va duce spre Pitesti-Bucuresti
In tren picotim si pe nesimtite ajungem acasa.
Concluzii: daca as mai face acest drum din nou (mi-ar placea) as alege sa urc din sud si sa cobor versantul nordic. As folosi o bicicleta MTB sau cel putin cauciucuri de 28 chiar 32 pe bicicleta de sosea cu cel putin 28 de dinti la pinionul mare (pentru o foaie de 39). As innopta sus la Balea (cort sau cabana) iar a doua zi as pleca pe coborare poate chiar pana in Brasov. Astfel excursia nu va mai vi contra cronometru, si as putea sa ma bucur de peisaj in voie. Traseul Pitesti-Balea-Brasov este deosebit de frumos si merita tot efortul. Lunile iulie si august sunt cele mai potrivite
General Category
